Cu toții credem că suntem mai buni decât suntem în realitate.

Unul din cele mai importante și mai comune bias-uri la care judecata umană este expusă, este overconfidence bias (sau efectul de supraînredere), supranumit “the mother of all psychological biases”. Este bias-ul pe seama căruia au fost puse, printre altele, scufundarea Titanicului, accidentul nuclear de la Cernobîl sau criza din 2008.

Ce este acest bias?

Bias-ul de supraîncredere este tendința de a avea încredere exagerată în abilitățile, competențele și judecățile noastre. 

Cu alte cuvinte, credem că suntem mai buni, mai inteligenți, mai capabili, mai onești decât suntem în realitate. Acest lucru ne afectează comportamentul și capacitatea de decizie, precum și capabilitatea de a ne auto-evalua obiectiv.

Conform unor studii, 93% din șoferii americani pretind a fi mai buni decât media, iar 37% din inginerii unei companii s-au auto-clasat în top 5% angajați performanți ai companiei. Efectul este cunoscut sub numele de better-than-average-effect.

Pe lângă efectele negative proprii, acest bias “dă aripi” și altor bias-uri  “înrudite”, efectul asupra procesului decizional fiind devastator: optimism bias, hindsight bias, action bias, self-serving bias, knowledge illusion, illusion of control etc. Practic, supraîncrederea ne face să ne ignorăm vulnerabilitatea la erorile de judecată, așa încât suntem în permanență cu garda lăsată când ele apar.

Daniel Kahneman spunea că, dacă ar avea o baghetă magică, ar folosi-o ca să facă să dispară acest bias care, spune el, este cel mai dăunător pentru procesul decizional, și îl definește ca “tipul de optimism care determină pe guvernele să creadă că războaiele sunt ușor de câștigat și că proiectele de capital se vor încadra în buget, în ciuda statisticilor care prezic exact contrariul”.

În ce situații apare frecvent acest bias?

Acest bias s-a constatat că apare cu precădere în domeniul de business și financiar. Iată câteva exemple de situații în care se manifestă: 

• eșecuri în business – încrederea excesivă în succesul unui proiect mult prea complex sau prea dificil (subestimarea timpului, efortului sau cunoștințelor necesare) sau subestimarea poziției celeilalte părți în negocieri;
• investiții neprofitabile pe piața de capital – achiziționarea unui pachet de acțiuni cu riscuri exagerate, bazată pe încrederea exagerată în abilitățile noastre de a estima tendințele pieței de capital. 

Conform unor studii, sub imperiul acestui bias investitorii au tendința de a tranzacționa în exces, a-și asuma riscuri inutile, cu consecința unor costuri tranzacționale mai mari și randamente mai mici. 

Cum acționează acest bias asupra procesului decizional?

Acest bias ne face să luăm decizii bazate pe intuiție, presupuneri și pe cât credem noi că suntem de competenți, fără analize și date relevante în spate. În consecință, supraestimăm șansele de a avea succes și subevaluăm riscurile. Asta ne face mai puțin predispuși să luăm măsuri de precauție, fiind reticenți la ideea că am putea greși.

De asemenea, ne face să avem așteptări nerealiste. Persoanele supraîncrezătoare sunt mai puțin dispuse să asculte, să comunice, sau să caute informații suplimentare. Ignoră feedback-urile și datele relevante sau chiar critice, crezând că judecata lor este superioară față de cea a celorlalți.

Cum putem evita sau diminua efectele acestui bias?

Iată câteva metode și strategii care ne pot ajuta să diminuăm efectele bias-ului de supraîncredere:

• În primul rând este importantă înțelegerea faptului că suntem supuși, prin natura noastră, erorilor de judecată, pe care trebuie să le înțelegem și să le identificăm atunci când apar;
• Trebuie să conștientizăm și să ne acceptăm această vulnerabilitate, faptul că  avem un nivel limitat de înțelegere, că nu le știm pe toate și putem greși;
• Să acceptăm că e în regulă să spunem “Nu știu” sau “Cred că…dar nu sunt sigur”. Aceste expresii au în general o conotație negativă, ne e frică să le folosim pentru a nu fi percepuți ca fiind incompetenți sau ignoranți, însă ele sunt, în fapt, o mai bună reprezentare a realității decât abordarea de tip alb-negru (“Sunt sigur” sau “Știu cu siguranță că…”) și ne dau o mai mare credibilitate. Așa cum spunea Steven Johnson in cartea sa “Farsighted”, “Câteodată, cel mai ușor mod de a greși este să fii sigur că ai dreptate“;
• E important să ne punem uneori la îndoială felul de a gândi, convingerile și presupunerile. Chestionându-le, putem să identificăm mai ușor erorile de judecată și să ne evaluăm mai obiectiv abilitățile și competențele, și modul în care sunt afectate de bias-uri;
• Trebuie să ne setăm așteptări realiste, luând în considerare elementele imprevizibile care apar inevitabil și care sunt în afara controlului nostru;
• Alte metode care ne pot ajuta sunt adoptarea unei mentalități de creștere și a unei strategii de învățare continuă și dezvoltarea gândirii critice.

Cum evităm efectul de supraîncredere atunci când luăm decizii

Atunci când iei decizii, iată ce te poate ajuta să “driblezi” acest bias:

• Evită deciziile “la cald”; nu te baza în luarea deciziilor pe cât crezi că știi sau că ești de competent, nici pe intuiție sau pe presupuneri;
• Suplimentează cele de mai sus cu date relevante concrete și cu o perspectivă externă (feedback din surse cât mai diverse și opinii alternative, și mai ales contradictorii cu ale tale, de la persoane de încredere); 
• Adoptă un proces structurat și obiectiv de luare a deciziilor, care să implice toate etapele necesare, de la identificarea corectă a problemei, adunarea tuturor informațiilor disponibile și relevante, identificarea și evaluarea alternativelor și a posibilelor consecințe și riscuri, luarea în calcul a elementelor de incertitudine și alegerea celei mai bune soluții.

Punctul de echilibru

In condițiile în care cărțile de self-help ne spun că trebuie să ne creștem încrederea cât mai mult, iar cele specializate pe erori de judecată și decision-making ne avertizează asupra riscurilor unei încrederi prea ridicate (acest bias pervers care face ravagii), se pune firesc întrebarea: ce e de făcut?

Ei bine, ca în orice alt domeniu în viața, trebuie să găsim punctul de echilibru între overconfidence și underconfidence. Un punct în care să fim destul de ancorați în rațiune și realitatea obiectivă dar și suficient de curajoși, încrezători și motivați pentru a ne urmări obiectivele.

Cum ajungem acolo? Greu de spus, nu există o rețetă universală, dar cred că destinația spre care ar trebui să tindem este să ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine cât mai bine și cât mai realist posibil, să ne înțelegem și acceptăm limitele și să ne împrietenim cu noi.

Un exercițiu incomod

Iată un exercițiu care te poate ajuta să ai o imagine mai obiectivă asupra competenței și capacităților tale:

Alege o persoană de încredere din jurul tău, care să fie onestă și să nu aibă niciun interes să te critice, să te “perie” sau să treacă sub tăcere anumite aspecte. Roag-o să îți spună cu toată sinceritatea și fără teama de repercusiuni ce părere are despre tine, despre competențele, calitățile și slăbiciunile tale. Ascult-o cu atenție, reflectează la ce ai auzit și la cum poate asta contribui la nivelul tău de autocunoaștere. S-ar putea sa fie inconfortabil, dar te asigur că e un exercițiu care merită făcut.